In Vergo se petrec o seama de lucruri care bulverseaza halucinant traiul locuitorilor.
Dintr-odata, in oras nu mai moare nimeni.
Si nici nu se mai naste nimeni.
Cautarea unor explicatii logice nu duce la nici un rezultat.
In lipsa acestora, aproape toata suflarea urbei alege o cale dezinhibatoare: petrecerile si dezmatul.
Cutumele, ordinea, chiar si credinta intra in disolutie.
Orasul devine, oximoronic zis, un iad paradiziac.
Un personaj cu o malformatie anatomica fara precedent in cazuistica medicala, Tiber, este, se pare, cel care a generat haosul din Vergo.
Un alt personaj, marchizul, o minte sistematica, incearca sa puna intr-o ecuatie existentiala elementele care marcheaza noua conditie umana a vergonilor.
Nu izbuteste, dar contureaza in viziune proprie o anume stare viitoare a lucrurilor.
La rindul sau, autorul nu propune nici o rezolvare, pentru ca scopul sau a fost sa formuleze probleme, nu sa dea raspunsuri.
Cititorii insa vor incerca sa gaseasca unele.
