Cu multa vreme in urma, am cunoscut-o pe Domnisoara Poimaine pe cand era mica si i-am fost alaturi cand s-a jucat prima oara cu Timpul.
Povestea nu s-a sfarsit prea bine atunci pentru ea, caci unchiul ei, Tempus Intaiul, a prins-o si-a alungat-o departe, la marginea regatului sau.
Pe o insula in mijlocul vartejurilor temporale, departe de familie si prieteni, avand drept companie doar muzica, Domnisoara Poimaine a crescut si-a devenit adolescenta.
Asa am regasit-o, mai tarziu.
Aproape sa n-o recunosc cu parul violet, un tatuaj pe umar, haine asimetrice si spirit rebel.
Mi-a spus ca are planuri si visuri mari.
Mi-a promis treceri ametitoare prin trecut si viitor, daca o insotesc in noua ei calatorie.
N-am putut sa spun nu si asa m-am nimerit intr-o aventura cu pirati si umbre, cu vrajitoare si muzicanti, cu dictaturi sumbre si povesti de dragoste emotionante.
Arthur Cronicile domnisoarei poimaine i. vremea vrajitoarei niciodata/adina rosetti
