Ceea ce aşteptăm de la altcineva, de multe ori, noi nu putem oferi.
Nu putem fi liniştea, echilibrul şi starea de bine a unei alte persoane, dar vrem asta în relaţiile noastre.
Suntem în război cu inamicul din interiorul nostru, şi căutăm salvatori în afara noastră.
Pe aceşti salvatori îi condamnăm la neliniştea noastră, la propriile neîncrederi, la luptele noastre din trecut, în numele iubirii.
Orgoliul nostru rănit plânge atunci când nu primim ce ne dorim, şi odată cu el povestea de iubire dispare.
Unde a fost atunci iubirea, dacă acum ai plecat? Şi uneori răspunsul e că a plecat nu de lângă tine, ci de lângă orgoliul tău, care vă înghiţea pe amândoi.
Dacă dăm ego-ul la o parte, ne vedem pe noi, pe cei care iubesc cu adevărat, care simt, care cred, care învață permanent despre ei şi ceilalți.
Dacă hrănim ego-ul şi îl apărăm de adevăr cu preţul propriei identităţi, ne trezim că am otrăvit nu doar iubirea, ci tot ceea ce ne uşurează, bucură şi ghidează existența: sufletul nostru.
