Lux Sublima Focul - aspecte oculte initiatice si simbolice

Focul este un element purificator esential.

Pe energia sa tainica se bazeaza adeseori o multime de ritualuri de purificare si de sfintire.

Asimilat cu forta de patrundere a mintii si cu energia fascinanta a luminii, focul devine in mod natural un aspect semnificativ major, care joaca un rol foarte mare in cadrul proceselor de iluminare.

Fiintele umane capabile sa patrunda in profunzime semnificatia misterioasa a focului au inteles deja enorm si au o alta viziune interioara, mai ales atunci cand se afla pe o cale spirituala autentica.

Cea mai formidabila descoperire a omului a fost aprinderea focului.

Cei intelepti spun ca esenta fundamentala a focului este eterul enigmatic (AKASHA TATTVA), ce este mereu prezent, etern.

Din acesta apare misterul real si misterul aparent al focului.

In Orient se spune ca prin intermediul lui AGNI, focul cel tainic ce este totodata fiul lui BRAHMA, oamenii au inceput sa domine Pamantul intr-o anumita masura.

Prin intermediul aprinderii focului, clarvazatorii antici au reusit sa intrevada unele secrete ale universului, iar apoi a devenit cu putinta pentru ei sa asculte vocea interioara ce conduce la singurul Dumnezeu, care se afla deasupra tuturor zeilor.

Cei initiati afirma ca focul cel tainic al aerului apare din focul apei si apoi se manifesta impreuna cu energia tainica a spatiului si cu energia tainica a timpului.

Trupul fiintei umane se consuma intocmai ca o lumanare.

Putem analiza compozitia unei lumanari, insa daca dorim sa analizam compozitia unei flacari, descoperim cu uimire ca nu este cu putinta, oricate eforturi am face.

Orice societate umana va fi intotdeauna precum un foc inconjurat de caramizi.

Pe parcursul vietii sale, fiecare om se consuma intocmai ca o lumanare.

Si daca nu este capabil sa se regenereze si sa renasca din propria cenusa precum pasarea Phoenix, la un moment dat trupul sau va muri.

Atunci, vrand-nevrand, el va parasi definitiv aceasta lume si va trece in lumea de dincolo (universul astral).

O lumanare, chiar si una zdravana de nunta sau de botez, greseste atunci cand crede ca in realitate focul este ea.

Cand privim cu atentie si luciditate in jurul nostru, descoperim ca, de fapt, focul este etern.

Aprins sau stins, vizibil sau invizibil, focul ramane de fiecare data el insusi.

Chiar si in situatiile in care ne imaginam ca focul nu exista, in realitate el este intotdeauna prezent.

De exemplu, daca atunci cand ne aflam intr-o pestera unde domneste o bezna completa scaparam o bricheta, descoperim cu uimire ca, de undeva, din necunoscut, focul tasneste ca prin farmec.

Bricheta noastra se aprinde si avem pentru o anumita perioada de timp o flacara.

Este unul dintre misterele fascinante ale focului, pe care poate ca unii l-ati intuit, insa la care majoritatea nu v-ati gandit niciodata.

In adancul unui templu stravechi, demult uitat, o pura si fermecatoare fecioara pazeste un vas magic ce contine focul sacru, miraculos, creat de vantul cel subtil si de apa cea subtila – acesta este semnul focului ce exista si aici pe pamant.

Aceasta lume, aceeasi pentru toti, pentru ca Dumnezeu Tatal a creat-o asa, a fost, este si va fi intotdeauna un perpetuu foc viu, fie cu manifestari arzatoare, fie cu manifestari palpaitoare, fie cu momente de stingere.

Acest foc este facut dintr-o nesfarsita si ascunsa energie arzatoare.

Cei intelepti spun ca nu trebuie sa aprindem niciodata un foc atunci cand deocamdata nu stim daca vom fi apoi capabili sa-l mai stingem.

Focul Universal Secret parcurge o cale invizibila si este totodata stapanul nebanuit al Soarelui si al Lunii.

Fie atunci cand locul unde arde este un camin, fie atunci cand este aprins intr-o pestera, fie atunci cand arde degetele celor nauci si neatenti, fie atunci cand el este pentru noi un refugiu, focul ramane acelasi, flacarile sale raman aceleasi.

El nu numai lumineaza, dar, in aceasta lume, ne si incalzeste, mai ales atunci cand ne este frig.

Oricat de mica ar fi o flacara, ea a ucis deja tenebrele si devine astfel pentru ceilalti un reper, o lumina, aducandu-ne chiar caldura necesara atunci cand avem stringent nevoie.

DHARMA este precum o faclie aprinsa, luminoasa, ce patrunde in cauza enigmatica aparent tenebroasa.

Focul este un element enigmatic ce pare insufletit de o viata autonoma.

In anumite ipostaze, lumineaza si incalzeste.

In altele, el poate devora aproape totul (de exemplu, in cazul unui incendiu).

Cand se dezlantuie, poate arde aproape totul in trecerea sa.

De aceea, in viziunea unora, focul este legat de suferinta si chiar de moarte.

Se poate spune ca focul are o dubla semnificatie, de unde decurge ambivalenta ce l-a marcat intotdeauna in imaginatia umana.

Cand este luata in considerare latura sa fasta, binefacatoare, el este inainte de toate simbolul sacru al existentei caminului domestic.

In Roma antica, focul avea o mare importanta.

El era intretinut cu mare atentie de vestale (tinere fecioare vitale, pure si armonioase).

Initiatii stiu ca atunci cand Ii consacram lui Dumnezeu o ofranda de foc si lumina si primim un raspuns afirmativ, favorabil, avem astfel certitudinea ca focul ce devine lumina este alchimizat, transformat si proiectat / transferat in lumea de dincolo (universul astral), unde se manifesta ca un foc tainic subtil.

El devine astfel o energie distincta pe care cel sau cea careia ii este consacrata o are la dispozitie si se poate folosi de ea in fel si chip doar in bine, asa cum noi, oamenii, ne folosim de curentul electric in locuinta noastra, beneficiind de avantajele pe care ni le procura energia sa misterioasa, energie care ne zgaltaie si ne sperie cand atingem un fir neizolat prin care trece curent electric de 220V.

Sa ne amintim ca un astfel de foc tainic si miraculos a facut sa se manifeste din plin inspiratia dumnezeiasca, pogorandu-se la un moment dat asupra apostolilor de la Duhul Sfant.

Acel foc magic s-a manifestat apostolilor lui Iisus in prima sarbatoare a Rusaliilor sub forma limbilor tainice de foc.

In stravechiul Mexic se aprindea la inceputul fiecarui an un foc nou, consacrat zeilor, iar aceasta actiune rituala era considerata un act sfant.

Cand este luata in considerare latura sa nefasta, focul este asociat cu imaginea cumplita a flacarilor ingrozitoare si chinuitoare ale Infernului, cu incendiile devastatoare, cu distrugerile care apar atunci cand se manifesta asa-zisul foc al cerului (traznetele), cu lava vulcanilor ce tasneste din interiorul pamantului, declansand groaza.

Referitor la aceste aspecte, este important sa ne amintim ca prin imblanzirea focului oamenii au reusit sa realizeze multe actiuni importante.

Descoperirea focului in urma cu milioane de ani a marcat inceputul civilizatiei.

Contrar unor opinii insuficient argumentate stiintific, nu a existat niciun trib primitiv care sa nu fi cunoscut focul.

Focul este singurul element pe care fiinta umana poate sa-l produca, fiind de aceea semnul unei anumite asemanari a oamenilor cu Divinitatea.

Diferite mituri ale Greciei antice sau ale Polineziei spun ca focul se afla, la origine, doar la dispozitia zeilor si ca tocmai de aceea omul a trebuit sa-l rapeasca.

Cand este folosit cu intelepciune, la momentul potrivit, focul poate avea si o actiune purificatoare, deoarece este capabil sa distruga raul.

De exemplu, in Antichitate se considera ca focul este intotdeauna capabil sa faca sa dispara trupurile vrajitoarelor si ale fiintelor demoniace.

Tot el facea de asemenea sa dispara (altfel spus, anihila) urmele pacatelor in Purgatoriul crestinilor.

Cand aceasta flacara a sa purificatoare este consacrata ca ofranda, este considerata a fi sacra.

In cazul adeptilor lui Zoroastru (Zarathustra), textele lor stravechi contineau anumite incantantii, cunoscute sub numele de „Formulele lui Maclu sau Scurpur”.

Ele erau alcatuite, la modul esential, din anumite formule utilizate pentru a anihila si a distruge farmecele.

Este semnificativ ca aceste incantatii se bazau pe energia focului.

Iata un citat semnificativ din aceste texte stravechi, al caror talc poate fi intuit si inteles asa cum se cuvine mai ales de cei initiati, ce cunosc aceste aspecte referitoare la misterele focului: „Prajeste-l.

Prajeste-l.

Arde-l.

Arde-l.

Raul si chiar tot ceea ce este mai rau sa nu intre niciodata aici.

Prin puterea focului toate acestea sa fie indepartate.

Acum va inlantui, in mod ferm va leg si toate relele i le dau lui Gilay care incinereaza, care arde, care inlantuie, care stopeaza raul, care ii prinde in cursa sa pe toti vrajitorii.

Uitati-va la aceasta piele de tap prin care erau transmise energiile rele, malefice.

Iata, ea a fost aruncata in foc si este devorata si schimbata in cenusa de flacarile puternice.

Fie ca prin aceasta blestemele, farmecele, suferinta, tortura, boala, pacatul, crima, sacrilegiul, eroarea, viciile, durerea care pana acum salasluiau in trupul meu sa fie toate scoase afara si sa fie mistuite de aceste flacari purificatoare, intocmai asa cum este mistuita si schimbata in cenusa pielea acestui tap, piele care dupa ce a fost devorata de flacari si schimbata in cenusa, iata, acum nu mai exista.

” In traducere romaneasca atat cuvantul Maclu, cat si cuvantul Scurpur inseamna „a arde”.

Credinta in actiunea purificatoare extraordinar de eficienta a focului de a distruge vrajile sau anumite acte ce implicau magia neagra este in acest text cat se poate de clara.

Coreland aceste aspecte cu cele prezentate mai sus, devine cu putinta sa intelegeti modul in care actioneaza ofranda de lumina ce se bazeaza pe flacara ca modalitate de a face sa se manifeste energiile benefice subtile si purificatoare, invizibile ale focului.

Obiceiul stravechi (ce inca persista pe anumite continente) care implica mersul cu picioarele goale pe carbuni aprinsi, fara ca fiinta respectiva sa se arda sau sa fie ranita in vreun fel se numeste (in limba greaca) pirobastia.

El se afla la originea unui binecunoscut ritual de purificare, aparut cu mult timp in urma, care se realiza neintamplator la inceputul fiecarui an nou.

El mai este practicat si astazi in Tibet, in cea de-a cincisprezecea zi a primei luni din an.

La modul general, focul este un enigmatic element subtil masculin, in opozitie cu apa, care este un enigmatic element subtil feminin.

In universul fiintei umane, focul este asociat energiei subtile vitale, plexului solar, energiei procreatoare.

De asemenea, el mai este corelat si cu starea de iluminare spirituala, cu procesele de regenerare si de intinerire (revelate intr-un mod criptic prin intermediul mitului pasarii Phoenix) si chiar cu energia subtila mitica a Soarelui.

Este semnificativ ca in multe tratate alchimice (unele dintre ele secrete), intalnim formula universala: Ignis natura renovatur integra – „Intreaga natura (chiar si natura umana) este regenerata si reinnoita in totalite prin intermediul energiei oculte a focului”.

Se spune ca o scanteie de foc aparuta nu se stie de unde, a fecundat-o pe fecioara Ocrisia, o vestala sfanta ce se afla la Roma.

Astfel, ea a devenit mama regelui Servius Tullius.

Este foarte semnificativ ca anumite formule incantatorii si invocatorii stravechi se adresau focului ca unei fiinte supranaturale.

Punctul culminant al unei sarbatori pastorale cunoscute sub numele de Parilia, ce se realiza in onoarea lui Pales, zeita ciobanilor si a pasunilor, celebrata in Roma antica in ziua de 21 aprilie, presupunea ca toti participantii sa faca un salt peste un foc de paie, care era privit ca un foc regenerator si purificator.

Mitologia greaca afirma ca zeita Demeter l-a asezat pe eroul Demophon in flacarile unui cuptor urias, pentru a-l curata in felul acesta de toate impuritatile terestre si a-l face sa devina nemuritor.

In vechime se faceau cercuri exorcizante din faclii, in special in jurul fiintelor umane care sufereau de boli mintale acute sau a celor care se confruntau cu crize de nebunie.

Aceeasi metoda era folosita si cand se urmarea sa fie purificati si curatati de cele rele pacatosii.

In orasele antice, de indata ce cineva pronunta cu voce tare cuvantul ignis ( foc ), se varsa imediat apa de jur-imprejur pentru a se indeparta amenintarea izbucnirii unui incendiu.

Zeii focului sau entitatile supranaturale care se aflau intr-o tainica legatura cu acest element erau considerate, in Antichitate, datorita naturii ambigue a flacarii, ca fiind niste fiinte viclene, in care omul nu poate niciodata sa aiba cu adevarat incredere.

Un exemplu de acest gen este zeul german Loki.

Entitatile subtile in legatura cu focul erau salamandrele.

Dincolo de toate acestea, flacara vie era privita cel mai adesea intr-un mod fast, dupa cum marturisesc obiceiurile stravechi ale peregrinilor cu faclii sau focurile rituale simbolice, care se aprindeau in momentul solstitiului.

Din acelasi gen de obiceiuri, care au persistat pana in zilele noastre, se numara si asezarea pe o masa a unor lumanari, care in astfel de situatii sunt considerate ca elemente semnificative de decor.

Lumanarile altarului, lumanarile botezului, lumanarile de nunta etc.

, joaca, de asemenea, un important rol simbolic in sanul Bisericii, fiind considerate purtatoare ale luminii divine.

In Extremul Orient, mai ales in India vedica, focul era aproape in unanimitate considerat un simbol central.

Sa ne amintim de AGNI – zeul focului, de INDRA – zeul traznetului (VAJRA) si al fulgerului sau de SURYA – Soarele.

Fragment din cartea FOCUL – aspecte oculte, initiatice si simbolice .