„In versurile sale ostentativ randuite in tiparul prozei, Nicolae Sava deplange civilizatia.
E o atitudine, desigur, cunoscuta, pe care poetul o nuanteaza cu o suavitate imaginativa sau cu bruscari modern - scientizante sau pur si simplu cu gesturi familiare – toate stigmate ale unei retractilitati sufletesti.
Avem a face cu lirismul unui timid care braveaza, inclusiv prin suprimarea semnelor de punctuatie, resimtite drept pretentioase, astfel cum un ins s-ar infatisa la o ceremonie intr-un vesmant de mestesugar.
Cultivand un cinism dulceag, de invins, bardul ni se prezinta drept un Bacovia logoreic.
E in cauza o boema provinciala, de solitar, care afecteaza in egala masura « viziunea » si comunicarea ei.
La un moment dat, lepadandu-si masca bacoviana (o ipostaza, totusi, imaginativ - productiva), Nicolae Sava se marturiseste fara ocol, prin transparenta unei rugi in care verbul nu mai conteaza in sine, devenind sens ultimativ – transcendent ».
Gheorghe GRIGURCU (« Poezie romana contemporana », Editura revistei « Convorbiri literare », Iasi, 2000).
Dacia Xxi In aripi de gala/nicolae sava
