In poeziile Emiliei, totul este transfigurat sub umbrela aceluiasi paradox, cel ce actualizeaza absenta si negativul, cel care potenteaza anxietatea, interogatia si revela duplicitatea psihismelor tenebroase, creand un fel de intuneric vizibil.
Poeta potenteaza blagian, minus-cunoasterea, folosindu-se cu inteligenta si rafinament artistic, de natura paradoxala a poeziei/ artei: fictivizeaza, ca sa poata spune adevarul in care crede…”.
