Istoria filosofiei este o lucrare monumentala, in 11 volume, inclusa ca titlu de referinta in orice bibliografie academica de specialitate.
incepand cu filosofia din Grecia si Roma antica, excursul analitic trece prin filosofia medievala, cea renascentista, prin rationalism, empirismul englez, filosofia Luminilor, filosofia clasica germana, utilitarismul si filosofia analitica, pentru a ajunge la filosofia secolului XX.
Cuprinzand deopotriva curente si ganditori din toate epocile si spatiile culturale, aceasta intreprindere masiva impresioneaza prin eruditie, deschidere, respingere a tabuurilor si inainte de toate printr-o admirabila capacitate de a face inteligibile si cele mai abstracte sisteme de gandire.
Volumul VII are ca obiect idealismul german si reactiile generate de acest curent.
Dupa ce autorul prezinta principalele sisteme idealiste postkantiene (Fichte, Schelling, Hegel, este inclus si Schleiermacher), el trece la analiza reactiilor impotriva idealismului metafizic: primii critici (Fries, Herbart, Beneke, Bolzano), Schopenhauer, transformarea idealismului prin Feuerbach, Ruge, Stirner, Marx, Engels si materialismul dialectic, si, in fine, Kierkegaard.
Partea a treia cuprinde materialismul nedialectic (Haeckel, Ostwald Lange), miscarea neokantiana ( Scoala de la Marburg, Scoala de la Baden, Cassier), renasterea matafizicii (Fechner, Lotze, Wundt, Driesch, Eucken) si se incheie, oarecum in afara marjei temporare a volumului, cu Nietzcshe, un autor ce, nebagat in seama in timpul vietii sale, a avut totusi o influenta mult mai mare asupra secolului trecut decat neokantienii si materialistii prezentati anterior.
Metafizic | Primii critici (fries |
---|