Până în secolul XVIII, povestea biblică a creării omului a fost un adevăr incontestabil.
Apoi au apărut naturaliştii, cel mai celebru fiind Charles Darwin.
Aceştia au plasat dezvoltarea fiinţei umane în contextul unei teorii a evoluţiei, susţinute şi elaborate pe baza descoperirii unor schelete, a unor unelte primitive şi a multor urme de vechi aşezări.
Clasificarea, datarea şi evaluarea lor cu ajutorul tehnologiilor moderne au facilitat înţelegerea originii omului.
Orientul Apropiat a fost leagănul primelor civilizaţii avansate ale omenirii.
În Egipt şi în Semiluna Fertilă au apărut primele structuri statale, în paralel cu dezvoltarea agriculturii, comerţului şi scrisului.
Primele mari imperii – ale faraonilor egipteni, babilonienilor, asirienilor şi perşilor – au luat naştere la începutul mileniului III î.
din mici comunităţi formate de obicei în jurul unui oraş.
O situaţie similară s-a înregistrat şi pe subcontinentul indian şi în China, unde au apărut civilizaţii avansate timpurii.
Sursele filosofiei, literaturii şi organizării statale ale lumii occidentale se află în Antichitatea clasică greco-romană.
Oraşele-stat greceşti, în special Atena, au reprezentat leagănul democraţiei.
Regiunea mediteraneeană şi teritorii vaste din Europa au format Imperiul Roman, care a supravieţuit până la invazia popoarelor migratoare.
Imperii puternice au existat şi dincolo de Mediterană – Maurya în India antică sau hanatele din Asia Centrală şi de Est.
