Tact Opera de arta in epoca reproductibilitatii sale tehnice/walter benjamin

• 2 stele, bazat pe 1 voturi

„Dispunem astazi de cinci variante ale textului, in randul carora niciuna nu reprezinta versiunea sa definitiva, de ultima mana.

Prima si a doua versiune a textului sunt intr-o oarecare masura doar forme prealabile ale versiunii a treia, dar ele contin, de asemenea, reflectii care lipsesc din motive pur conjuncturale (legate de profilul revistei in care urma sa fie publicat textul) din cuprinsul acesteia din urma si le confera deci o importanta aparte; in plus, Benjamin insusi a continuat sa modifice eseul si dupa incheierea celei de-a treia versiuni.

Versiunea a patra – i.

forma in care a fost publicat pentru intaia oara textul – este traducerea franceza a eseului,care contine insa, la randul ei, o seama de modificari importante.

Versiunea a cincea, destinata unei noi publicari in limba germana, contine si ea o seama de noi adaptari ale textului, dar nici aceasta versiune nu poate fi considerata forma sa definitiva, cu atat mai mult cu cat Benjamin a continuat sa-si faca insemnari in vederea modificarii textului, luand in calcul chiar transformareasa intr-o carte.

Pe scurt: niciuna dintre aceste versiuni nu poate fi considerata varianta director’s cut, finala si pe deplin corespunzatoare intentiilor autorului textului, si tocmai de aceea eseul nu mai poate astazi sa fie publicat arbitrar doar intr-una dintre variantele sale sau alta, ci doar in ansamblul modificarilor sale.

Pana la urma, e si normal ca acest text – ce constata in modul cel mai pregnant faptul ca realitatea tinde astazi sa se desingularizeze intr-o tot mai mare masura, pierzand nimbul unei existente unice si autentice, pentru a deveni seriala, repetabila si reproductibila, atat in virtutea tehnicilor de reproducere, care pun operele de arta insele in serie cu cópiile lor de pe tricouri si cesti, cat si prin productia industriala de marfuri identice pe banda rulanda – sa ? fie el insusi propriu-zis dat doar intr-o multiplicitate de variante, intre care nu se poate stabili originalul; asa cum e ? firesc, pe de alta parte, ca un text ce constata, prin ? film, intrarea operei de arta sub semnul perfectibilitatii perpetue, sa se dovedeasca la randul sau perfectibil la nesfarsit.

In plus, volumul contine, pe langa cele cinci versiuni ale eseului, si o seama de materiale suplimentare, in randul carora merita mentionata intai de toate ampla corespondenta purtata in jurul eseului, ce revela nu doar procesul genezei si al dezvoltarii sale, ci deopotriva ceva din fondul intentiilor care au motivat scrierea sa si din contextul primei sale receptari, continand in egala masura si o disputa consistenta purtata cu Adorno in marginea catorva dintre temele sale.

Dincolo de aceasta, textul contine in anexa ? fiecareia dintre versiuni si o serie de insemnari ale lui Benjamin, ce nu au fost incluse in alcatuirea textului, dar care ofera indicii importante pentru intelegerea sa, precum si, mai ales, o sectiune consistenta de insemnari menite continuarii textului, care nu se multumesc doar sa dezvolte problematica textului, ci o si deschid inspre noi directii ignorate inca in receptarea altminteri abundenta a eseului.

“ - Christian Ferencz-Flatz.