Alerga cu vantul in fata.
Se credea invincibila.
Si isi imagina ca, schimbandu-i viitorul, barbatul care uneori ii amintea de Luuk se va simti obligat sa o iubeasca.
Nu era o metoda onesta pentru a cumpani emotiile, o stia, insa amandoi aveau nevoie de cate ceva.
Ondine, de dragoste, Matheus, de libertate.
Cu un pumn de bani, femeia i-ar fi cumparat-o, iar el i s-ar fi daruit in fiecare noapte, potolind tanguirile trupului si zbuciumul sufletului.
Il auzea in spatele sau.
Ar fi ajuns-o pana la urma, totusi nu se opri.
O infiora semetia cu care il asmutea, insa adora sa ii vuiasca adrenalina prin vene.
Din tentativele de a o atinge mai mult decat i-ar fi permis, intelese cu cine se juca si banuia ce i s-ar fi intamplat acolo, pe nisip, daca nu si-ar fi controlat slabiciunile, dar lupta care se dezlantuia inauntrul ei, intre dorinta si negare, o impingea sa infrunte neprevazutul.
Sa se lase dominata de voluptatea momentului.
De brazilianul atragator care ii redesteptase emotiile, cand ii murmura acel: hello! la sosire.
Si de staruinta de a-si demonstra ca, pana si-ar fi intampinat sfarsitul, fiecare creatura avea dreptul sa se considere vie.
| Acel | Hello la sosire |
|---|
Creator Paradisul inimilor | laura damian
