Argumentul meu pina acum a fost ca evenimentul teoretic, asa zicind, al Greciei secolului al VI-lea depindea de o constientizare emergenta a ordinii a carei genesis, a carei venire-in-fiinta, isi avea radacinile in perceptia greaca timpurie asupra mestesugului ca revelare a kosmos-ului.
Munca timplarului o dovedea prin taiere si asamblare, tesatura o intruchipa prin ritmurile unei suveici miscindu-se deasupra unui razboi de tesut, ringul de dans era aparitia sa in dans, iar barca, spintecind valurile ca o pasare in zbor, o facea vadita atit prin constructia sa, cit si prin navigatia sa.
Cea dintii articulare a acestei ordini a fost a lui Anaximandru, insa descoperirea ei a fost aceea a lui Dedal, iar daca Dedal a fost primul arhitect mitic, tocmai prin legenda lui Dedal trebuie intelese inceputurile arhitecturale ale gindirii occidentale.
Este destul de obisnuit astazi printre anumiti istorici ai arhitecturii a pretinde ca arhitectura, pina in secolul al XVIII-lea, a fost metafizica zidita.
Afirmatia mea este ca nu numai metafizica, ci toata gindirea occidentala a fost mai intii bazata pe arhitectura si ca, pina in secolul al XVIII-lea, legitimitatea arhitecturii s-a sprijinit pe pastrarea acelei amintiri.
Indra Kagis McEwen.
Idea Strabunul lui socrate. un eseu despre inceputurile arhitecturale/indra kagis mcewen
