Recitindu-l pe Ionel Teodoreanu, am avut mereu in minte sensul ascuns pe care, contempland tablourile lui Poussin, Erwin Panofsky il redescoperea in miezul utopiei arcadiceEt in Arcadia ego -, si anume sensul unei fericiri prezente amenintate de moarte acolo unde exista toate semnele nostalgiei, ale reproiectarii fericirii in trecut si printr-o particulara soteriologie, in universul cartii.
Medelenismul arcadic al lui Teodoreanu l-am citit prin confruntarea cu antimedelenismul lumii care-l inconjoara, iar tensiunea creatoare care rezulta de aici construieste nu numai personaje memorabile, o modernitate spectrala, ci si inefabilul unei sensibilitati inserate in contextul crepuscular al unei Moldove ce se duce si ne seduce.
(Angelo Mitchievici) Volumul de fata este o provocare critica si una biografica.
Explorarea textelor lui Ionel Teodoreanu a fost, simultan, si o explorare a propriei mele vieti: despartire intarziata de adolescenta, cartea reprezinta omagiul discret, adus sensibilitatii unei lumi care a fost.
Situat la granita dintre istoria literara si istoria ideilor, textul este si o forma nostalgica de asumare a unei crepusculare identitati moldovenesti.
(Ioan Stanomir).
