LiteraVezi magazinul Bookcity- 4 stele, bazat pe 1 voturi
Suntem in Anglia unui veac de mult apus, pe cand legaturile dintre muritori si divinitate se masoara in grandoarea lacasurilor de cult.
Prelatul Jocelin e chinuit de viziunea obsedanta a unui urias turn de catedrala care sa-i aduca slava lui Dumnezeu si sa spele pacatele muritorilor.
Barbatul este insa slab in fata ispitelor carnii – e ispitit de gandul unei aventuri cu o femeie maritata – si orb in fata realitatii: turnul lui se sprijina pe o fundatie fragila si arunca asupra pamantului o umbra mai intunecata decat umbra mortii.
Un roman complex si tulburator despre sacrificiu, tradare, iubire si moarte.
- The New York Review of Books Romanele lui Golding nu sunt numai parabole morale sobre si mituri intunecate despre fortele distrugatoare si perfide ale raului, ci si istorii aventuroase, pline de farmec, ce pot fi citite ca atare, debordand de placerea de a povesti, de inventivitate si suspans.
- Comitetul Nobel Fragment din romanul Turnul de William Golding: - Acum, am sa-ti spun ceea ce nimeni altcineva nu stie.
Lumea poate sa creada ca-s nebun; dar ce importanta are asta? Intr-o buna zi o sa afle si ei, dar tu ai sa auzi acum, ca de la barbat la barbat, chiar aici pe ciotul asta de turn, chiar aici sus unde nu ne aude nimeni.
Fiule, constructia este o intruchipare a celei mai inalte rugaciuni dintre toate: Dumnezeu mi-a dezvaluit-o intr-o viziune, mie, servitorului Sau umil.
El m-a ales pe mine.
Te alege pe tine sa implinesti reprezentarea cu sticla, si fier, si piatra, caci odraslele oamenilor au nevoie de ceva la care sa priveasca.
Crezi ca poti scapa? Nu te gasesti in plasa mea - o, da, Roger, inteleg o serie intreaga de lucruri, cum esti tras, rasucit, chinuit -, dar plasa nu este a mea.
Este a Lui.
Nici tu, nici eu nu ne putem feri de aceasta lucrare.
Si mai e ceva.
Am inceput sa pricep cum nu putem noi intelege aceasta lucrare, caci fiecare nou pas scoate la iveala alta fata, un tel nou.
Este fara sens, gandesti tu.
Ne sperie si e absurd.
Dar te intreb atunci - cand le-a cerut Dumnezeu alesilor sai sa fie intelepti? Oamenii asa zic, nu?, ca asta e Nebunia lui Jocelin.
- Asa am auzit si eu.
- Plasa nu este a mea si nebunia nu este a mea.
Este Nebunia lui Dumnezeu.
Chiar si in vremurile de demult, El nu le cerea oamenilor sa faca lucru cu judecata.
Acelea sunt lucruri pe care oamenii le pot face si singuri.
Pot sa cumpere si sa vanda, sa tamaduiasca si sa guverneze.
Dar, la un moment dat, dintr-un loc in adanc urca porunca sa se faca ceea ce nu are sens in nici un fel - sa construiesti o corabie pe pamant uscat; sa te asezi intre mormane de balegar; sa te cununi cu o tarfa; sa pui pruncul pe altarul sacrificiului.
Si daca oamenii au credinta, apare un lucru nou.
Tacu o vreme scurta, in ploaia sfichiuitoare, fara sa-si ia ochii de la spinarea lui Roger.
Vocea mea ntreaga a rostit acele vorbe, gandi.
Nu vocea mea.
Vocea nimicitoarei Vointe, stapana mea.
- Roger?- Ce-i?- Ai sa-l construiesti pana-n varf.
Tu gandesti ca acelea sunt mainile tale, dar nu sunt.
Gandesti ca mintea ta este cea care trudeste, chinuita de pricina asta, si acum sta cuminte si mandra in ascuns ca a gasit solutia.
Dar nu e ea.
Asa cum nici mintea mea nu e cea care rosteste cuvintele ce folosesc vocea mea pentru a fi rostite.
Si iar ramasera tacuti; si el simti prezenta celui de-al treilea impreuna cu ei, ingerul care statea in frig si ploaie, incalzindu-i lui spatele.
