Doxologia Urma sfantului apostol andrei | paul gherasim, petre guran, marius pandele

• 3 stele, bazat pe 1 voturi

• Referinta din titlu la Sfantul Apostol Andrei este metafora unui crestinism antic, dar in mod continuu atestat pe teritoriul etnogenetic al romanilor, in acelasi timp constitutiv al constiintei istorice a neamului romanesc.
• Construita pe mentiunea din Istoria bisericeasca a lui Eusebiu de Cezareea privitoare la tinuturile evanghelizate de Sfantul Apostol Andrei, intre care se numara atat tinuturile balcanice, cat si tinutul Scitiei, metafora andreiana evoca un inceput simbolic al crestinismului pe teritoriul Romaniei de azi, dar si o fidelitate fata de inceputuri inteleasa ca patrimoniu al Ortodoxiei.
• Demersul pictorului Paul Gherasim preia simbolul intemeierii apostolice si construieste un discurs vizual despre perenitatea unei civilizatii care, trecand dincolo de discutii otioase despre certitudinile inceputurilor istorice, poate fi socotita bimilenara.
• Scopul cartii este de a argumenta estetic realitatea acestei perenitati, vitalitatea si autenticitatea unei opere culturale izvorate dintr-o credinta, cea in Invierea din morti a lui Iisus din Nazaret, Fiul lui Dumnezeu.
• Ca e vorba despre jertfa si inviere o demonstreaza imaginile cu care se deschide volumul: o alternanta repetata de cruci si morminte/puneri in mormant, care deodata sunt intrerupte de ferecatura Evangheliarului cu scena Anastasis, apoi de imaginea liturghiei pascale cu lumanarile aprinse si fila de manuscris psaltic cu titlul Randuiala care se canta in sfanta si prealuminata zi a Invierii Domnului nostru.
• Urmeaza dimineata pascala deasupra satului romanesc, cand se risipeste ceata necunostintei si se ridica valul pentru a vedea ingerii slavoslovind impreuna cu toata faptura pe care o intruchipeaza privighetoarea.
• Imaginea este o referinta delicata, dar puternica, la limba in care pasarea de noapte luscinia megarhynchos este numita privighetoare, nume derivat de la slujbele de pervigilia (priveghi) pe care le rosteau monahii sciti (din Scitia Minor) in latina.
• Metamorfoza lingvistica devine la capatul unui ciclu complex de aculturatii, in care isi gasesc locul si greaca si slavona, limba liturgica a creatiei.
• Fotografia interbelica a comunitatii satesti adunata in curtea Bisericii Arbore, in care toata suflarea este imbracata in straiele vernaculare de sarbatoare, ipostaziaza forma imuabila, dar si punctul terminus al acestei civilizatii crestine.
• Intalnirea dintre cele doua registre, adunarea satului si Biserica Arbore trimite discursul spre momentul auroral al istoriei noastre medievale, vremea Sfantului voievod Stefan cel Mare.