Humanitas Tania ionascu, bunica mea

• 3 stele, bazat pe 1 voturi

• Cu fotografii din arhiva familiei Petre a fost trimis mai aproape de front, la Odesa, si a ramas sa ne trimita vorba despre cei de acasa, cand avea sa afle.
• Eu si Liza am ramas la Focsani, asteptand.
• Se facusera caisele si, ca si cum am fi fost acasa, faceam dulceturi.
• Nu stiam unde ne va prinde iarna si nici unde ne va prinde luna viitoare, dar facutul dulcetii, spalatul fructelor si invartitul copturii pe foc ma linisteau.
• Incepusera bombardamentele.
• Borcanele clantaneau pe masa.
• Cand incepeau borcanele sa tremure, lasam totul si fugeam in pivnita.
• Intre doua bombe, ieseam afara si mai invarteam la dulceata.
• Bunica se intindea pe fotoliul ei pat acoperit cu o cerga rosie, iar eu ma asezam la masa din sufragerie, langa ea, ii puneam intrebari si scriam, inregistrand totul cu vocea ei si fara sa-i schimb in vreun fel stilul.
• O vreme mi-am inchipuit ca am consemnat amintirile bunicii ca sa-i dau ei sentimentul ca nu si-a trait viata degeaba, ca intereseaza pe cineva, ca vietile traite nefericit, odata povestite, capata, magic, un fel de sens… Ma gandeam ca asta o va face sa fie mai impacata cu viata ei cand va muri, sa aiba mai pu?ine regrete, gandindu-se ca mi-a lasat ceva ce nu piere odata cu ea.